Acasă Ultimele stiri 102 cazuri noi de coronavirus în R. Moldova. Bilanțul urcă la 1662

102 cazuri noi de coronavirus în R. Moldova. Bilanțul urcă la 1662

49
0

Alte 102 persoane din R. Moldova au fost testate pozitiv cu COVID-19. Potrivit ministrei Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în ultimele 24 de ore au fost realizate 439 de teste. Astfel, bilanțul urcă la 1662 de persoane infectate. 

Din număr total de cazuri confirmate astăzi, niciunul nu a fost de import. Toate s-au dovedit a fi cu transmitere locală. Dintre acestea, 27 au fost depistate în capitală, 18 în stânga Nistrului, în Glodeni -14 cazuri, Fălești -12, Orhei – cinci cazuri, Comrat, Edineț, Ialoveni, Taraclia – trei cazuri, Cahul, Sângerei, Ștefan Vodă – două cazuri, Bălți, Cantemir, Drochia, Leova, Ocnița, Rezina, Strășeni, Ungheni – un caz. 

„Considerăm că suntem la o etapă de stabilizare a evoluției a acestui virus în R. Moldova. În opt zile e o perioadă suficientă de a avea speranță și a face aceste concluzii că numărul de cazuri noi s-a stabilizat. Asta, însă deloc nu înseamnă că la etapa actuală trebuie să ratăm acel regim strict pe care îl avem. Asta înseamnă că măsurile instituite aduc rezultat”, a declarat premierul R. Moldova. 

Precizăm că ieri au fost confirmate 122 de îmbolnăviri noi.

Amintim că, în Republica Moldova, primul caz de coronavirus a fost înregistrat pe 7 martie 2020. Într-o lună, bilanțul a urcat la 965 de infectări și 21 de persoane decedate, printre care trei lucrători medicali. În același timp, 40 de cazuri au fost declarate tratate.

Iată cum a evoluat ulterior bilanțul:

966-1056 – 7 aprilie – Au fost confirmate alte 91 de cazuri noi de infecție cu COVID-19. Autoritățile anunță decesul unei paciente de 54 de ani, internate pe 4 aprilie. 

1056-1174 – 8 aprilie – Sunt confirmate alte 118 cazuri noi de coronavirus. Se anunță două decese dimineață și trei seara. 

1175-1289 – 9 aprilie – Sunt confirmate alte 115 cazuri. 112 sunt cu transmitere locală, alte trei cazuri sunt de import. 348 sunt medici. 50 persoane au fost tratate de infecţie, iar 29 persoane au decedat din cauza COVID-19.

1290-1438- 10 aprilie – Sunt confirmate un 149 de cazuri după procesarea a 568 de probe. Este un număr record de cazuri noi pentru o zi. 

11 aprilie- Este confirmat decesul unei femei din Transnistria. Numărul victimelor urcă la 30 de persoane.

12 aprilie- Au fost confirmate 102 noi cazuri de COVID-19

Share this post on social media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.