Acasă Ultimele stiri 564 de cazuri noi de COVID-19 și alte zece decese au fost...

564 de cazuri noi de COVID-19 și alte zece decese au fost înregistrate în R. Moldova

37
0

Alte 564 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate joi, 27 august în Republica Moldova, în urma a 3.007 teste efectuate. Din numărul total de cazuri, două sunt cu transmitere locală (România-1, Germania-1). Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 35.546 cazuri. La fel, în ultimele 24 de ore, zece persoane au decedat din cauza complicațiilor aduse de noul virus. Printre victime este un bărbat din raionul Strășeni care a decedat la domiciliu, după ce a refuzat să fie spitalizat.

Deces 968: Femeie de 59 ani, din mun. Bălţi, transferată de la Centrul COVID-19, la Institutul de Medicină Urgentă, pe 13 august. Comorbidităţi: diabet zaharat tip 2, nefropatie diabetică, hipertensiune arterială gr. II, angină pectorală de efort CF. III.

Deces 969: Femeie de 76 ani, din mun. Chişinău, internată la Institutul de Medicină Urgentă, pe 24 august. Comorbidităţi: hipertensiune arterială gr. II, angină pectorală de efort CF. III, cardioptie mixtă.

Deces 970: Femeie de 63 ani, din mun. Chişinău, transferată de la SCBI “Toma Ciorbă”, la Institutul de Medicină Urgentă, pe 18 august, cu pneumonie interstițială bilaterală, şoc toxico-infecțios.

Deces 971: Bărbat de 65 ani, din r-nul Anenii Noi, transferat de la IMSP SCM Nr. 1, la IMSP SCM „Sfânta Trеimе”, pe 14 august. Comorbidităţi: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. III.

Deces 972: Bărbat de 61 ani, din mun. Chişinău, internat la IMSP Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, pe 12 august. Comorbidităţi: hipertensiune arterială gr. III, epilepsie.

Deces 973: Femeie de 63 ani, din mun. Chişinău, internată la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, pe 27 iulie, cu TCCI, contuzie cerebrală, pneumofibroză bilaterală.

Deces 974: Bărbat de 73 ani, din mun. Chişinău, internat la IMSP SCM „Sfânta Trеimе”, pe 14 august. Comorbidităţi: diabet zaharat tip 2, ciroză hepatică, hipertensiune arterială gr. II, cardioptie mixtă.

Deces 975: Bărbat de 63 ani, din r-nul Străşeni, deces la domiciliu, pacientul a refuzat spitalizarea. Comorbidităţi: cardiopatie ischemică, hipertensivă.

Deces 976: Femeie de 65 ani, din mun. Chișinău, transferat de la SCBI “Toma Ciorbă”, la la Institutul de Medicină Urgentă, pe 14 august. Comorbidităţi: diabet zaharat tip 2, pielonefrită cronică, hipertensiune arterială gr. II, cardiopatie hipertensivă.

Deces 977: Femeie de 70 ani, din r-nul Căuşeni, internată la IMSP SR Căuşeni, pe 23 august. Comorbidităţi: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr.III.

Din numărul total de cazuri confrimate astăzi, 35 sunt lucrători medicali: medici- șase, asistenți medicali-28 și un personal auxiliar.

Ministerul Sănătății anunță că 544 de pacienți sunt în stare gravă, dintre care 34 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată. 1.380 de persoane sunt în stare de gravitate medie, iar ceilalţi în stare satisfăcătoare.

Alte 277 persoane au fost tratate și externate. În total, 24.433 persoane au fost tratate de COVID-19.

Share this post on social media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.