Acasă Ultimele stiri Câți bolnavi de COVID-19 mai poate primi sistemul nostru spitalicesc? MS: Avem...

Câți bolnavi de COVID-19 mai poate primi sistemul nostru spitalicesc? MS: Avem o capacitate de 2.000 de paturi

37
0

Cazurile de îmbolnăvire cu noul coronavirus nu par să se diminueze de la o zi la alta, iar de pe 1 iunie autoritățile au anunțat redeschiderea piețelor și centrelor comerciale. Din totalul de 7.725 de cazuri COVID-19 înregistrate în R. Moldova, 3.165 sunt încă active. I-am întrebat pe responsabilii de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale care este numărul de bolnavi pe care-l poate susține sistemul nostru medical, în contextul în care și numărul de lucrători medicali infectați e în continuă creștere.

„Dacă să ne referim la capacitatea spitalelor la moment, anume pe profil COVID-19, atunci în spitalele noastre sunt desfășurate circa 2.000 de paturi, dintre care mai mult de 200 sunt paturi de terapie intensivă. Asta atunci când vorbim despre paturi COVID. Nu trebuie să confundăm paturile COVID-19 cu paturile de profil infecțios, care au existat până acum și nu trebuie să ne gândim că paturile COVID sunt toate paturile existente. A existat practică când am adaptat secții somatice, au existat cazuri când am mers pe reprofilarea întregii instituții, precum „Sf. Arhanghel Mihail”. La moment, în spital sunt 1.200 de persoane infectate, deci avem o marjă de 800 de persoane pe care spitalele le pot admite acum. O parte din persoanele internate acum sunt la finele tratamentului și vor fi externate, astfel capacitatea de paturi crește. Alte persoane vor fi internate, astfel numărul e în permanentă mișcare”, ne-a explicat șefa Direcției politici în domeniul asisteneți medicale spitalicești, Svetlana Lupu.

Lupu a precizat că instituțiile specializate pe cazuri grave și extrem de grave sunt și ele dotate cu paturi. „Ca să dau detalii, doar la IMU sunt 110 paturi pregătite pentru persoane în stări grave și extrem de grave”, a punctat specialista.

„Au existat situații când aveam mai multe paturi pregătite pentru spitalizare. Într-adevăr, cazuri active sunt de peste 3.100, car această cifră include persoanele care se tratează și la spital, și acasă, dar sunt și persoane domiciliate în stânga Nistrului și se tratează acolo”, a mai precizat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Reamintim că în luna aprilie, premierul Ion Chicu declara că sistemul nostru de sănătate are o capacitate de internare și tratare a 4.000 de bolnavi COVID-19. Aceasta cu condiția că nu mai mult de 20% din pacienți ar fi în stare gravă.

În săptămâna 21 a epidemiei constatăm un total de 7.725 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 55% din cazuri au fost tratate.  La 29 mai, se numără 3.165 de cazuri active, dintre care 245 de pacienți sunt în stare gravă.

Share this post on social media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.