Acasă Ultimele stiri Curtea de Apel a menținut mandatul de arestare pe numele lui Plahotniuc

Curtea de Apel a menținut mandatul de arestare pe numele lui Plahotniuc

47
0

Mandatul de arestare pe numele fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, a fost menținut de Curtea de Apel Chișinău. Astfel, după cinci amânări, magistrații au respins recursul avocaților lui Plahotniuc. 

La această etapă, potrivit legii, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să expedieze autorităților Statelor Unite ale Americii toate materialele ce-l vizează pe Vladimir Plahotniuc, în vederea extrădării acestuia.

De menționat este faptul că examinarea recursului  fusese stabilită, inițial,  pentru data de 28 mai curent, însă a fost amânată de cinci ori, la cererea avocaților lui Plahotniuc.

Amintim că în dimineața zilei de vineri, 12 iunie, Procuratura Generală și-a exprimat îngrijorarea, în mod public, după ce Curtea de Apel Chișinău a amânat, pentru a cincea oară, examinarea recursului avocaților împotriva mandatului de arestare a lui Vladimir Plahotniuc.

Amintim că  procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au cerut aplicarea unui mandat de arest pe numele lui Plahotniuc, în lipsa acestuia.

Iar pe 18 mai procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că fostului lider al democraților, Vlad Plahotniuc, îi vor fi incriminate fapte de escrocherie, spălare de bani și participarea într-un grup criminal organizat. Acesta a fost identificat drept unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului.
 

Pentru aceste infracțiuni, legislația prevede până la 15 ani de închisoare.

Share this post on social media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.