Acasă Politic O scurgere masivă de informații demonstrează existența unui „departament moldovenesc” pe lângă...

O scurgere masivă de informații demonstrează existența unui „departament moldovenesc” pe lângă administrația lui Putin. Rolul lui Dodon, alias „Kremlinovici”

42
0

O scurgere masivă de informații din două surse arată că administrația rusă de la Kremlin are un așa-zis „departament moldovenesc”, prin intermediul căruia controlează situația politică din Republica Moldova, moderează și influențează discursuri, întocmește dosare și setează priorități de politică. Datele au fost obținute de Centrul Dossier din Rusia și RISE Moldova și vin din două surse: așa-zisa „Arhiva Cernov” pe partea Dossier și „Telefonul lui Dodon”, analizat de RISE Moldova. Cel din urmă este un Blackberry utilizat de actualul președinte în exercițiu până în 2017, în care Dodon apare sub pseudonimul „Kremlinovici”.

Arhiva lui Cernov

Vladimir Cernov este una dintre figurile cheie din această scurgere de informație. Cernov e un general din „razvedcă” (n.r. – evaluare a informațiilor”) care conduce un departament al președintelui Vladimir Putin ce răspunde de „relații inter-regionale și culturale cu țările străine”.

Centrul „Dossier” a primit un set de acte care au ajuns să fie „scurse” din administrația de la Kremlin. Documentele erau întocmite inclusiv de oameni din „departamentul moldovenesc”, gestionat de de o altă figură-cheie în acest proces – adjunctul lui Cernov, Igor Maslov

Cei doi – Cernov și Maslov – ajungeau să transmită informațiile acumulate nimănui altcuiva decât deja cunoscutei figuri de la Kremlin – Dmitri Kozak, adjunctul administrației președintelui rus Putin, care gestionează spațiul CSI și Uniunea Euroasiatică.

Ce face „departamentul moldovenesc”

Centrul „Dossier” a descoperit că „departamentul moldovenesc” are scurte date biografice și opinii, dar și extrase din anumite dezbateri politice, citate și acțiuni ale mai multor figuri-cheie din politica moldovenească.

Moscova a primit și numeroase texte din partea politicienilor moldoveni, care urmau să fie discursuri oficiale pe arena internațională. De asemenea, sursa scrie că Cernov și Maslov nu o singură dată au „redactat” textele conducerii de la Chișinău așa încât acestea să fie pe placul Kremlinului.

Rușii au adunat informații despre lidera PAS, Maia Sandu, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, președintele Platformei DA, Andrei Năstase, dar și despre fostul lider al socialiștilor, Igor Dodon. Ei dețin informații despre miniștri, deputați, primari și alți politicieni. Pe numele multor dintre ei sunt date compromițătoare sau informații de ordin intim. 

Pe lângă șeful Igor Maslov, „Departamentul moldovenesc” e compus din Vasili Kașirin, Alexei Negodev, Andrei Rusakov și Svetlana Voronina. Potrivit unor informații obținute de Dossier, un oarecare Igor i-ar fi raportat în permanență lui Kașirin, încă din 2013 despre ce se întâmplă în politica moldovenească. 

„Dossier” ajunge să ofere informații și despre Igor Dodon, care a fost luat „sub aripa” rușilor în anul 2014. În anii ce au urmat, Rusia a coordonat teze din discursurile lui Dodon. De exemplu, în 2019, Dodon i-a trimis lui Cernov discursul pe care urma să-l rostească la conferința de la Munchen pe politică de securitate. 

Sursa citată scrie că Dodon a trimis la Kremlin nu doar discursuri oficiale, ci și a efectuat mai multe apeluri-cheie la Moscova. Jurnaliștii au analizat plățile telefonice care arată că printre contactele sale au fost fostul adjunct al Serviciului de Informare Externă Iuri Zubakov, fostul secretar al Ministerului de Externe din Rusia Grigori Karasin, președintele Vneșekonombank Igor Șuvalov, șeful Sberbank Gherman Gref și alții.

În 2019, după schimbarea puterii de la Chișinău, „departamentul moldovenesc” a sugerat aplicarea unei politici de „soft-power” în R. Moldova, „orientată pentru obținerea unor rezultate bune nu prin impunerea armată sau financiară”.

„Departamentul moldovenesc” și campania pentru prezidențiale

„Dossier” scrie că influența Kremlinului deja e în toi pe timpul campaniei electorale pentru prezidențiale. Tehnologii politici ai Moscovei au ajuns la Chișinău, la sediul de campanie din strada Lazo, unde e sediul PSRM. RISE Moldova a reușit să surprindă tehnologii politici Iuri Gudilin, Olga Grak și Serghei Perfilov. Unul dintre ei este surprins într-o discuție cu deputatul socialist Bogdan Țîrdea. Cu altă ocazie, Gudilin e văzut alături de primarul capitalei, Ion Ceban, cel care formal a renunțat la calitatea de membru PSRM.

FOTO: Rise Moldova

„Dossier” promite și alte detalii în câteva articole ce vor urma.

„Telefonul lui Dodon” și „Kremlinovici”

„Telefonul lui Dodon” e o serie de date extrase dintr-un telefon de model BlackBerry, pe care Igor Dodon l-ar fi folosit până la jumătatea anului 2017.

Telefonul a fost transmis redacției RISE Moldova printr-un intermediar, de la o sursă necunoscută. Jurnaliștii au avut câteva zile pentru a fotografia informațiile din telefon, explorarea conținutului acestuia, iar ulterior au trebuit să-l întoarcă. 

Înainte ca redacția să ajungă în posesia telefonului, cineva a șters din el mai multe fișiere, date personale (fotografii, videoclipuri) și mesaje, lăsând o duzină de fotografii personale. Redacția a ajuns la concluzia că Igor Dodon a folosit personal telefonul mobil, BlackBerry fiind conectat la două e-mailuri personale: igor@dodon.md și igordodon@gmail.com.

Numele proiectului a ajuns să fie numit „Kremlinovici” de la porecla lui Dodon. Cel puțin acesta a fost numele contului de utilizator de la care Dodon l-a comunicat în chat-ul secret al mesagerului BBM instalat pe telefonul BlackBerry menționat anterior. Interlocutorii săi erau oameni din sferele politicii, afacerilor, administrației publice, comunității de experți (ONG) și blocului de putere al Moldovei.

RISE Moldova promite să vină cu mai multe articole din proiect.

De menționat că Dodon nu a comentat încă apariția acestor articole. Un comentariu a venit din partea deputatului Bogdan Țîrdea, pomenit în investigația „Dossier”: „Rise.md încearcă, pe ultima sută de metri, să-i cânte în strună lui Sandu, la fel ca și în 2016, când scriau despre Bahamas. Astăzi aruncă o nouă prostie, informație primită de la Dossier, plătită de oligarhul Hodorkovskii, apropiat lui Navalnîi. În schimb tac prin ce mod au ajuns la telefonul lui Dodon și de ce au filat ilegal deputații”, scrie Țîrdea pe canalul său de Telegram.

Share this post on social media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.