Acasă Social Un deces și încă 174 de cazuri noi de COVID-19 în R....

Un deces și încă 174 de cazuri noi de COVID-19 în R. Moldova (GRAFIC)

25
0

Alte 174 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care șase în Transnistria. Toate cazurile sunt cu transmitere locală. De asemenea, autoritățile anunță decesul unui bărbat din Cahul.

E vorba de cel de-al 642-lea deces. Victima este un bărbat de 61 ani, din municipiul Cahul, internat la IMSP SR Cahul pe data de 3 iulie. El suferea de diabet zaharat tip 2, obezitate gr.II, hipertensiune arterială gr.II.

Până la ziua de astăzi, bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 19.382 cazuri. Rămân active 6073 de cazuri.

Cele mai multe cazuri noi de infectare au avut loc astăzi la Chișinău. Capitala a fost urmată de mun. Orhei și or. Strășeni.

Total teste efectuate în această zi – 1071, dintre care primar – 743 şi repetat – 328. Din numărul total de cazuri din această zi, 18 sunt lucrători medicali: medici – cinci, asistenți medicali – 13.

Iată cum arată evoluția zilnică a cazurilor, de la începutul pandemiei în R. Moldova.

Până la ziua de azi, 12.667 persoane au fost tratate de COVID-19.

Share this post on social media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.